https://blog.revistaderecenzii.com/
Nu știu cum prin ce minune un țigan a căpătat
Niște lapte acru-odată; dar în post s’a întâmplat.
Bucuros și plin de fală, ori cu cine se’ntîlnea,
Numai tot de lapte acru pretutindenea vorbea.
Mînele ținînd in șolduri și cu nasul sus în vînt
Mergea parcă n’ar atinge cu piciorul pe pămînt.
Chiar ș-acasă cu femeea și copiii se purta
Ca un pașă cu supușii—toată ziua îi certa,
Iată dăscălii și popa numai ca să-i facă bine
Spun că pe la post în casă lapte acru nu se ține.
Ci’n biserică să-l pună, pe țigan au sfătuit
Iară el cu bucurie, l’a și dus; căci s’a gîndit:
„—In biserică cît șede ori ce lucru se sfințește.
Dară laptele? Na! Vorbă!… Ba iei încă și sporește…
Și cîți sfinți mai sunt aice la biserica din sat…
Zeu al dracului du mulți-s; căci leu chiar m’am minunat.
Cînd cu toții se vor pune, laptele să mi-l sfințască
Jos din putină va curge… așa are să sporească.
Toată noaptea sa gîndește laptele cît va spori:
»—Doamne buni mai sînt și sfinții!.. Lasă le voi mulțămi
»Stăi! Mă aduc des dimineață, ca să văd cît a crescut,
Și’ntr’o putină mai mare trebue să cat să-l mut.
