Arhive zilnice: 9 august 2022

Constantin Negruzzi de Vasile Alecsandri

Posted on by
Răspunde

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români.

Continuă să citești →

Privighetoarea Socolei de N. Gane

Posted on by
Răspunde

https://blog.revistaderecenzii.com/

I

Eleonora era o fată frumoasă cu ochi negri, fărmăcători, care se furișau pe nesimțite în inimă. Fața ei era întotdeauna veselă și sufletul ei fără grijă. Nimene nu știe istoria ei de la început. Unii zic că ea a fost măritată cu un negustor bătrân și gelos, într-un fund de provincie oarecare, unde, nemaiputând trăi cu nesuferitul ei păzitor, îl lăsă într-o bună dimineață singur cu gelozia sa și răsări deodată în mijlocul Iașului ca ghiocelul în câmpie. Alții susțin că de mică copilă ea fu aruncată într-o monăstire, unde crescu evlavioasă într-o atmosferă de rugăciuni și de tămâie, dar că, în momentul când era să primească darul călugăriei, un spirit rău îi șopti două vorbe la ureche și ea dispăru din monăstire ca prin minune, lăsând să creadă pe cuvioasele sale surori că Dumnezeu a ridicat-o în ceruri cu trup cu tot. Astfel de vorbe se răspândeau pe sama ei. E rău când nu se știe originea cuiva, mai cu seamă a fetelor frumoase. În lume sunt multe limbi rele, dispuse a cârti, și puține urechi, dispuse a nu crede. Tot ce știm noi este că Eleonora era cea mai drăgălașă ființă ce-a putut să vadă Iașul în zidurile sale. Ziua ea lucra la o modistă pe strada mare și noaptea se retrăgea la dânsa acasă, o căsuță mică și albă pe strada Socolei, unde își petrecea viața ca pasările; se culca cântând, se scula cântând, și voacea ei argintie, răsunând prin geamurile ferestrelor, trezea adeseori vecinătatea din somn, așa încât babele răutăcioase o numeau tricoliciul de noapte, iar băieții, privighetoarea Socolei.

Continuă să citești →

Mihai Eminescu: Din periodice/Din Timpul, septembrie 1881

Posted on by
Răspunde

https://blog.revistaderecenzii.com/

[1 septembrie 1881]

Foile noastre oficioase au încercat a reduce importanța vizitei contelui Andrassy la aceea a unui simplu act de curtenie. E lesne a zice că misiuni importante și delicate se feresc de ostentațiune; dar fără însemnătate politică iar nu poate fi vizita în cestiune. M.S. împăratul l-a chemat pe conte la Mișcolț, ca să refere asupra rezultatului vizitei. Esplicarea ei cea mai plauzibilă ni se pare a fi cea dată de „Pesther Lloyd“ într-un articol, reprodus de noi mai alaltăieri și în care, între altele, se zice:Înțelegem pe deplin de ce politica perfecției neutralități a României față cu Austro-Ungaria și cu Rusia numără cei mai mulți aderenți în regat și e lăudată pururea în Camere ca adevăratul panaceu al viitorului României. E politica cea mai comodă care cere o mai mică sumă de idei politice de sine stătătoare, cea mai plauzibilă, cea mai lesne de înțeles de toți.Afară de asta ea mai lasă loc și pentru rezervațiunea mentală că, în momentul pericolului, tot te mai poți arunca în brațele celui mai puternic sau celui care oferă mai mult. Dar acest calcul se ‘ntemeiază numai pe ipoteza unei încordări între Austro-Ungaria și Rusia, care poate exista, dar nu trebuie să existe în mod necesar. Dacă Rusia și Austro-Ungaria ar fi dispuse de-a se înțelege asupra unei împărțeli a României neutrale, garanția în contra împărțelii reale ar sta poate în Tractatul de la Berlin, în dreptul public european, pretutindenea, numai în neutralitatea României nu. Dacă e vorba de a se afla o garanție a integrității teritoriului României în politica proprie a regatului atunci ea ar consista nu în neutralitate, ci mai cu seamă în alipirea fățișă de-o monarhie sau de cealaltă, de Rusia sau de Austro-Ungaria, căci numai alipirea scade pericolele unei înțelegeri pe deasupra corpului și existenței României, când ea nu oferă nimic nici unuia din vecinii ei, ci caută a ținea în eșec pe unul prin celălalt.Dacă s-ar fi recunoscut acestea în România, conform cu situația reală a lucrurilor, relațiile cu Austro-Ungaria s-ar fi pus demult pe-o bază mai solidă și mai sănătoasă. Căci, din punctul de vedere al intereselor române, alegerea între Rusia și Austro-Ungaria nu poate fi dubioasă. Austro-Ungaria nu amenință nici dezvoltarea națională, nici cea politică, nici cea liberală a României. S-a făcut modă în presa română de-a vorbi despre siluirea elementului român din Transilvania, despre terorismul națiunii maghiare. Provocăm însă presa română de-a face paralele cu Basarabia. Se va vedea atunci dacă poate fi vorba de deznaționalizare în Transilvania, unde românii se ‘ntăresc pe zi ce merge, sau în provinția mărginașă rusească, unde școalele lor se rusifică, unde preoți și mireni sunt trași cu toții pe același calapod rusesc. Maghiarismul nu e propagandist, slavismul da. Și dacă în Ungaria am și voi să facem propagandă, am începe-o oriunde mai ‘nainte de-a o începe la români, în cari nu putem ignora pe aliatul în contra inamicului comun panslavist.

Politica neutralității este în adevăr nu numai plauzibilă, ci tradițională pentru români.

Solidaritatea de interese pe care se întemeiază atât de mult foaia din Pesta nu va ajunge a se fixa ca convingere nestrămutată în spiritul public pe cât timp conaționalii noștri de peste Carpați vor fi tratați în mod escepțional și după legi escepționale.

Continuă să citești →