Din străinătate de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cînd tot se-nveselește, cînd toți aci se-ncîntă,
Cînd toți își au plăcerea și zile fără nori,
Un suflet numai plînge, în doru-i se avîntă
L-a patriei dulci plaiuri, la cîmpii-i rîzători.

Și inima aceea, ce geme de durere,
Și sufletul acela, ce cîntă amorțit,
E inima mea tristă, ce n-are mîngîiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.

Aș vrea să văd acuma natala mea vîlcioară
Scăldată în cristalul pîrăului de-argint,
Să văd ce eu atîta iubeam odinioară
A codrului tenebră, poetic labirint;

Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, liniștiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice șoptiri.

Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică,
În valea mea natală, ce undula în flori,
Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,
Pierzîndu-și a sa frunte în negură și nori.

Să mai privesc o dată cîmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.

Melodica șoptire a rîului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cîntarea în cadență a frunzelor, ce freme,
Născur-acolo-n mine șoptiri de-un gingaș dor.

Da! Da! Aș fi ferice de-aș fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.

Chiar moartea, ce răspînde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrînde ghețoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce liniștire,
În visuri fericite m-ar duce către nori.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Din_str%C4%83in%C4%83tate

Vulturul și paingul de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Prin nouri, vulturul, spre muntele Ceahlău
Întinse zborul său.
Pe cea mai naltă stâncă a lui, el se așează
Și lumea dedesubt privind, se desfătează.
Un șir de munți măreți, Moldova de o parte.
A ei câmpii, păduri, a ei frumoase sate!
Și ape: Bistrița, Moldova și Siret,
Pe șesuri vesele, se văd curgând încet.
— Să fie lăudat al tău, o, Joe! nume,
Pentru aripele ce tu mi-ai înzestrat;
Cu care mă ridic la înălțimea lumei,

Pe unde nimene a fi n-au cutezat!
Aceste vulturul rostește bucuros.
— Da’ știi, prietene, că ești lăudăros!
Paingul de pe mușchi atunce îi răspunde.
Dar uită-te de vezi: și eu sunt oare unde?
Se uită vulturul și vede, înadins,
Paingul lângă el, cum mreaja a întins.

— De unde te-ai luat?
Întreabă el mirat.

Și cum te-ai târâit?
— Să-ți spun adevărat,
Paingul au răspuns,
Pe coadă-ți am venit,
Tu însuți m-ai adus;

Cu-a mea putere, eu nici aș fi îndrăznit,
Iar de acum nu am de tine trebuință.
Aici, statornica să-mi fac vreau locuință!…
El bine n-au sfârșit și un vârtej de vânt,
Cu mreaja lui cu tot, îl suflă la pământ.

Cum socotiți și dumneavoastră;
Dar eu gândesc că-n lumea noastră,

Sunt mulți asemene ca și paingul meu,
Ce fără ostenele se trag în sus mereu,

De coada unui mare;
Și cărora le pare

Că singuri vrednicesc și că li s-au căzut;
Când spre căderea lor
Nu trebuie mai mult,
Decât un vântișor.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Vulturul_%C8%99i_paingul

Stihuri la luminatul herb a Țărâi Moldovei de Dosoftei

https://blog.revistaderecenzii.com/

Capul cel de búor, a fiară vestită,
    Sămnează puterea țârâi nesmintită.
Pre câtu-i de mare fiara și buiacă,
    Coarnele-n pășune la pământ îș pleacă.
De pre chip să vede búorul ce-i place,
    C-ar vrea-n toată vremea să stea țara-n pace.
C-atunci toată vita poate de să-ngrașe,
    Fără zăhăială, într-a țărâi pașe.
Dară une date are și ea toane,
    De-ș calcă vrăjmașii și-i vântură-n coarne.
Pentr-aceea-ș poartă cunună de aur
    Într-a sale coarne, în cele de taur.
Stau împregiur dânsă trei planite-n hoarbă,
    Soarele și Luna, și Venus, podoabă.
Din ce să-nsămnează țara că rodește
    În tot feli de hrană, de le prisosește.
Și pre vremi de pace oamenii zburdează
    Într-agonisită, că pot de-ș lucrează.
Vinul și cu grâul, și cu de tot viptul,
    Cu cirezi și turme, copără pământul.
Dară miere dulce! Cine poate spune
    Ce-au miluit Domnul din ceri, că-s tot bune!
Cine poate scrie toate de-amănuntul,
    Că știută este țara-n tot pământul!
Și-mbogățăsc lesne, fără de zăbavă,
    Creștinii Moldovii, dând Domnului slavă.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Stihuri_la_luminatul_herb_a_%C8%9A%C4%83r%C3%A2i_Moldovei

Profile literare de Traian Demetrescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

M. GUYAU––

Omul, căruia aparține acest nume, întrunește în el trei mari individualități intelectuale: filosof, estetician și poet. Moartea îl răpi la trei-zeci și trei de ani!… Și pe când la această vîrstă, alții abia întrevăd orizonturile depărtate ale gloriei, el este deja ajuns pe o culme înaltă de nemurire, către care privesc cu respect și adorațiune o lume vastă de admiratori.

Continuă să citești

Sonet de Shakespeare

https://blog.revistaderecenzii.com/

Trad. Petre Grimm

Eu nu cred că sunt piedeci la unirea
A două inimi ce credință-și țin,
Inbire-adevărată nu-i iubirea,
Ce piere când in cale-i piedeci vin.
Iubirea-i ca o stea nemișcătoare,
Ce calea le-o arată la năieri,
Statornică în furtuni îngrozitoare,
Ea-i tot aceeași astăzi ca și ieri.
Iubirea nu-i a vremii jucărie, —
Tu frumusețe, doar, cu vremea treci. —
Ea nu se schimbă ori-ce-ar fi să vie.

Aceeași ea rămâne ‘n veci de veci.
De mi se dovedește cam mințit
Nimic n’am scris și nimeni n’a iubit.

Două nebunii de N. Gane

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cuprin

I

Cozma plecă de acasă pe la răsăritul soarelui, cu pușca pe umăr, întovărășit de copoi, și apucă peste cîmp de-a dreptul prin zăpada ce scîrțîia sub cizmele sale, și prin a cărei pulbere se vedeau urme proaspete de iepuri. El mergea cu pași grăbiți, iuțit de gerul dimineței și din pieptul său ieșeau aburi deși ce-i albeau mustețele. Soarele era cu dinți, pădurea încărcată cu promoroacă, și în urma lui satul abia se zărea dintre valurile troianului.

Continuă să citești