https://blog.revistaderecenzii.com/

Cuprin

I

Cozma plecă de acasă pe la răsăritul soarelui, cu pușca pe umăr, întovărășit de copoi, și apucă peste cîmp de-a dreptul prin zăpada ce scîrțîia sub cizmele sale, și prin a cărei pulbere se vedeau urme proaspete de iepuri. El mergea cu pași grăbiți, iuțit de gerul dimineței și din pieptul său ieșeau aburi deși ce-i albeau mustețele. Soarele era cu dinți, pădurea încărcată cu promoroacă, și în urma lui satul abia se zărea dintre valurile troianului.

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Rămâi sănătos, vecine!
Au zis lupul către cuc.
Aceste țări de rău pline
Le părăsesc și mă duc.
Nu mai pot trăi aice,
De om, câine, prigonit.
În Arcadia, ferice!
Este codru de trăit.
Unde aurita vreme
Împărățește deplin,
Unde lupul nu se teme
De năpăstile ce-i vin.
Acolo nu sunt războaie,
Toți în pace viețuiesc:
Omul este blând ca oaie,
Iar câinii nici hămăiesc.
— Cale bună, măi vecine!
Dar te rog, să-mi spui curat:
Năravul nu-ți iei cu tine?
Și colții ai lepădat?
— Să-i lepăd? Da’ cum se poate?

— Apoi ține minte, frate,
Că la viitoarea iarnă
Ai să rămâi fără blană.
Și așa s-au întâmplat,
Precum cucul i-au cântat.

Între oameni iar sunt unii
Cu colți de lup înzestrați:
Ori în care parte-a lumii,
Ei vor fi tot ne-mpăcați.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Lupul_%C8%99i_cucul

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vestea despre țara Moldovei mersese odinioară departe pănă în țările cele mai depărtate de la apus. Se zicea cum că grâiele rodesc în pământul ei atât de mult, încât oamenii nu dovedesc să le strângă în girezi; că vinul din podgorii curge în pârăie, încât oamenii, nemaiavând ce face cu el, îl uită cu anii în pivnițe pănă ce putrezesc doagele și cercurile poloboacelor și rămâne vinul în cămeșa lui; că oamenii sunt blajini și primitori, neștiind ce-i cumpăna și măsura în ale traiului, și că la masa fiecăruia este totdeauna loc pentru zece.

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Da dincotro și unde
Alergi tu așa iute?

Bursucul întâlnind pe vulpe a-ntrebat.
— Oh, dragă cumătre, am dat peste păcat!

Sunt, iată, surghiunită!
Tu știi că eu am fost în slujbă rânduită
La o găinărie.
Cu trebile ce-aveam, odihna-mi am lăsat,
Și sănătatea mi-am stricat;
Dar tot eu am căzut în groaznică urgie,
Pe niște pâri nedovedite,
Precum că luam mite.

Tu singur martor ești, în adevăr să spui:
De m-ai văzut cumva, măcar cu vreun pui?
— Nu, dragă cumătră; dar când ne întâlneam

Eu cam ades vedeam:
Că tu pe botișor
Aveai și pufușor.

Se-ntâmplă și la noi de vezi
Cum altul, având loc, așa se tânguiește,
Încât îți vine mai să-l crezi
Că abia din leafă se hrănește.
Dar astăzi butcă, mâine cai,

De unde oare-i vin? Și când ar vrea să stai
Să-i faci curată socoteală
Pentru venit și cheltuială,

N-ai zice ca bursucul că are pufușor
Pe botișor?

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Vulpea_%C8%99i_bursucul

https://blog.revistaderecenzii.com/

La Șanta, la crâșmăreasă
Cu ochi mari de puică-aleasă,
Bea Codrean, se veselește,
Cu Șanta se drăgostește.

(Poezii populare, Alecsandri)