https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată o femeie care voia să aibă un copilaș, dar nu știa de unde să-l ia. Atunci s-a dus la o vrăjitoare și i-a spus:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Greierul în desfătare,
Trecând vara cu cântare,
Deodată se trezește
Că afară viscolește,
Iar el de mâncat nu are.
La vecina sa furnică
Alergând, cu lacrimi pică
Și se roagă să-i ajute,
Cu hrană să-l împrumute,
Ca de foame să nu moară,
Numai pân’ la primăvară.

Furnica l-au ascultat,
Dar așa l-au întrebat:
— Vara, când eu adunam,
Tu ce făcei?

 — Eu cântam
În petrecere cu toți.
— Ai cântat? Îmi pare bine.
Acum joacă, dacă poți,
Iar la vară fă ca mine.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Greierul_%C8%99i_furnica

https://blog.revistaderecenzii.com/

Noaptea aștepta întâmplarea, cu văzduhul alintat de vânt, pentru fetele cu trupurile în vrej și beția amintirilor în găoacea creierului și-n afară, în mătasea umedă a ochilor. Adierea ademenește pașii și sufletul. Lăutarii coboară tainic inima pe vârful degetelor, ca pentru alintarea nopții, pe care o umflă vântul ca pe o perdea. Pumnii de lumină se războiesc din dosul geamurilor fără perdele, disputându-și sufletul și trupul celui pe care-l așteaptă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Publicat în Sburătorul, nr. 36, 1919

În timpul luptelor dela Jiu, un gol destul de considerabil se produsese între un regiment ce lupta la Bumbești și altul dela flancul stâng al trupelor noastre.

https://blog.revistaderecenzii.com/

I

Într-o sară de iarnă noi toți frații și surorile ședeam dinaintea focului și ascultam pe tata care ne spunea o istorie a lui din copilărie. Tata era bătrân și văzuse multe care acum nu mai sunt de văzut.

https://blog.revistaderecenzii.com/

PERSONAJELE

https://blog.revistaderecenzii.com/

Trad. Mihai Eminescu

Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă,
Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă.
Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună.
Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună.

Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne
Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line,
Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă
Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos.

Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă
Și dintr-însa se repede
C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede
Muge tare,
Coada roată o-nvârtește,
Scoate limba,
Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește,
Sforăie înverșunat,
Apoi mormăind se-ntinde
Lângă el.
Regele mai face-un semn,
Și pe două porți deschise
Se azvârl doi leoparzi,
Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă
Peste tigru.
Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare ­
Leul muge,
Se ridică în picioare,
Fiarele se-nfiorează,
Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele,
Se așează.

O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan
O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu;
Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătându-și joc,

Cavalerului Delorges:
„Dac-amorul ți-e fierbinte cum te juri în orice oară,
Să te văz,
Mergi, mănușa de-mi ridică!”
Cavaleru-aleargă, iute se coboară
În grozava prejmuire, calcă sigur, fără frică,
Din mijlocu-acelor monștri,
Cu-a lui degete-ndrăznețe el mănușa de-o ridică.

Cu mirare și cu groază
Damele și cavalerii l-au privit,
Însă foarte liniștit
El mănușa o aduce înapoi.
De-a lui laudă răsună orice gură,
Cunigunda îl privește cu o gingașă căldură,
Ce-i promite că norocu-i e aproape. ­
Dar mănușa el în față i-o aruncă:
„Doamna mea, o mulțămire ca aceasta n-o mai voi!”
Și-o lăsă numaidecât.

(Schalk Bibliothek, Heft 5, Leipzig, 1881)

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/M%C4%83nu%C8%99a

https://blog.revistaderecenzii.com/

Departe-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele și limpede cum e cristalul, dar e și foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulțime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei.