Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali.
Mult îmi plăcea odinioară pe cînd eram tînăr să mă preumblu într-un car cu boi prin locuri frumoase, bineînțeles, și în tovărășie cu prietini buni de petrecere. Era ceva în afară de obicei și mi se părea că fac cine știe ce voinicie, renunțînd la îndemînări și alegînd tocmai mijlocul cel mai puțin lesnicios de a călători.
Imagini de culise cu Suverana şi alţi membri ai Familiei Regale, dar şi interviuri cu angajaţi ai Palatului Buckingham vedem în miniseria „Regina lumii”, cu difuzare exclusiv la TVR 1, luni, 19 septembrie, de la 17.00 şi joi, 22 septembrie, de la 22.00.
Filmul documentar în două părţi ne oferă o perspectivă unică asupra rolului Majestăţii Sale, Regina Marii Britanii, figură complexă pe scena lumii, şi asupra moştenirii pe care o dă mai departe tinerilor membri ai Familiei Regale, în continuarea misiunii de a dezvolta conexiunea între ţările şi teritoriile Commonwealth-ului. Documentarul „Regina lumii” („Queen of The World”, producţie ITV, 2018) se vede la TVR 1, în premieră şi exclusivitate, luni, 19 septembrie, de la ora 17.00, respectiv joi, 22 septembrie, de la 22.00.
Un vrednic călăreț Avea un cal prea blând și bine învățat; Iar singur el semeț Și despre cal încredințat, Au vrut să facă o cercare: Ca fără frâu, călare Să iasă la primblare. Deodată calul au pornit La pas, încetișor;
Dar când au înțeles că n-are frâu strunit, Au prins a mai juca, a merge mai ușor.
Apoi, luându-și vânt, Sărea, zvârlea fugând,
Încât pe călăreț l-au trântit el jos, Iar singur au plecat la fugă mai vârtos
Pe văi, pe dealuri, prin ponoare Și, dând de-o râpă mare, S-au zdrumicat de tot.
Stăpânul au aflat în urmă calul mort. Ș-au zis: Sărmane cal, prea cruda ta pieire
Eu însumi ți-am gătit. Tu sub povățuire A frâului strunit,
Erai prea blând și bun și nici nu mă trânteai, Nici capul nu-ți rupeai.
Și slobozenia cât e de desfătată, Dar când la un norod nu are A sa măsură înțeleaptă, Se face primejduitoare.
Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian, Cum stîncelor aruncă durerea-i înspumată Gemîndul uragan. De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere, De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, Să fac să rump-o lume ce sfîșie-n tăcere Zdrobit sufletul meu.
Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă, Un ocean se-mbată pe-al vînturilor joc, Și norii-și spun în tunet durerea lor mugindă, Gîndirile de foc.
Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor, Căci mie mi-a dat soarta amara mîngîiere O piatră să ador.
Murindului speranța, turbării răzbunarea, Profetului blestemul, credinței Dumnezeu, La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea, Nimic, nimica eu.
Nimica, doar icoana-ți, care mă învenină, Nimic, doar suvenirea surîsului tău lin, Nimic decît o rază din fața ta senină, Din ochiul tău senin.
Și te iubesc, copilă, cum repedea junie Iubește-n ochi de flacări al zilelor noroc, Iubesc precum iubește pe-o albă vijelie Un ocean de foc.
Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire, De-ar tremura la sînu-mi gingașul tău mijloc, Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire Un diadem de foc.
Și-aș pune soarta lumii pe buza-ți purpurie, Aș pune lege lumii rîzîndul tău delir, Aș face al tău zîmbet un secol de orgie, Și lacrimile-ți mir.
Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea, Ca preotul altarul, ca spaima un azil; Ca sceptrul mîna blîndă, ca vulturul mărirea, Ca visul pe-un copil.
Și pasu-n urma-ți zboară c-o tainică mînie, Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit, Cu fruntea-nvinețită, cu fața cenușie Icoana ce-a iubit.
Ca la trei ore depărtare de Râmnic, pe un braț de pământ ce din poalele Carpaților se întindea deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deșteaptă niște suvenire mărețe, nutrite încă de zgomotul valurilor care udă înaltele ziduri și se închin în treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce se par a se împreuna ca să-i închiză dr umul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea și trufia lor.
Pe verdea margine de şanţ Creştea măceşul singuratic, Dar vântul serii nebunatic Pofti-ntr-o zi pe flori la danţ. Întâi pătrunse printre foi, Şi le vorbi cu voce lină, De dorul lui le spuse-apoi, Şi suspină – cum se suspină…
Şi suspină – cum se suspină…
Albeaţa lor de trandafiri, Zâmbind prin roua primăverei, La mângâierile-adierei A tresărit cu dulci simţiri. Păreau năluci de carnaval Cum se mişcau catifelate, Gătite toate-n rochi de bal, De vântul serii sărutate,
De vântul serii sărutate.
Scăldate-n razele de sus, Muiate în argintul lunei, S-au dat în braţele minciunei, Şi rând pe rând în vânt s-au dus. Iar vântul dulce le şoptea, Luându-le pe fiecare, Ş-un valţ nebun se învârtea, Un valţ – din ce în ce mai tare,
— Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceți după cum vă trage inima, și Dumnezeu să vă ajute și să vă acopere cu aripa bunătății sale. Eu sunt acum bătrână, și fiindcă am avut și am atât de multe bucurii în viață, nu înțeleg nemulțumirile celor tineri și mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrânețe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi și să dau la sfârșitul vieții mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică. Voi știți, voi faceți; de mine să nu ascultați. Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-am petrecut viața și mi-am crescut copiii și mă cuprinde un fel de spaimă când mă gândesc să rămân singură într-însa: de aceea, poate că mai ales de aceea, Ana îmi părea prea tânără, prea așezată, oarecum prea blândă la fire, și-mi vine să râd când mi-o închipuiesc cârciumăriță.
Duminică, 18 septembrie, este programată piesa „Capul de Rățoi”, de Gheorghe Ciprian. Spectacolul va fi difuzat pe TVR Moldova la ora 22.40 și pe TVR Internațional la ora 23:00*.
