https://blog.revistaderecenzii.com

Era odată o babă, care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte.

O răzeșie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse și părăluțe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri și tremura după ban.

Pentru a nu răzleți feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta și alta de-a stânga celei bătrânești. Dar tot atunci luă hotărâre nestrămutată a ținea feciorii și viitoarele nurori pe lângă sine — în casa bătrânească — și a nu orândui nimic pentru împărțeală până aproape de moartea sa. Așa făcu; și-i râdea inima babei de bucurie când gândea numai cât de fericită are să fie, ajutată de feciori și mângâiată de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea în sine: „Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni și nu le-oi lăsa nici pas a ieși din casă, în lipsa feciorilor mei. Soacră-mea — fie-i țărna ușoară! — așa a făcut cu mine. Și bărbatu-meu — Dumnezeu să mi-l ierte! — nu s-a putut plânge că l-am înșelat sau i-am risipit casa; … deși câteodată erau bănuiele… și mă probozea… dar acum s-au trecut toate!”

https://blog.revistaderecenzii.com

În neagra, ciunta furcă, buna,
Ai diavolilor paladini
Dansează, tot dansează-ntruna,
Uscaţi, scheletici Saladini

Jupînul Scaraoţchi de ştreang îşi trage, crunte,
Micuţele paiaţe, pe cer hlizite-acum,
Şi, negre, cu papucul lovindu-le în frunte,
Le face să danseze în cîntec de Crăciun !

Paiaţele, izbite, în braţe ca şuviţe
Se-nlănţuie : orgi negre par piepturile lor,
Odinioară strînse de gingaşe domniţe,
Şi se ciocnesc întruna în lung, hidos amor.

https://blog.revistaderecenzii.com

Un vis profund și straniu am și-n el mi-apare
Străina care mă iubește și-o iubesc și eu
Și nu-i mereu aceeași, dar nici alta-n visul meu.
O simt aproape, știu că e-nțelegătoare,

Căci mă-nțelege, și-n inima-mi primitoare
E loc doar pentru ea și, vai!, deloc nu-mi este greu.
Ea singură, când plânge, fruntea-mi palidă, mereu,
O răcorește și o șterge de sudoare.

Puțin contează de-i roșcatã, blondă, brună,
Iar numele ei, dulce, cristalin, răsună
Ca numele iubiților în Viață exilați.

https://blog.revistaderecenzii.com

Jupân corbul câștigase
Din negoțul ce-apucase
Un bun chilipir de caș,
Și cu dânsu-n cioc se duse
P-un copac, unde se puse
Ca un om l-al său sălaș.

Vulpea, ca o jupâneasă,
O cam șterge de p-acasă,
Și ieșise la primblare;
Iar bunul miros ce are
D-ici, de colo o-ndreptă
Sub copac, și-n sus cătă: