https://blog.revistaderecenzii.com

*„Convorbiri literare”, Nr 7 / 2026, pp. 78. 79. 80

În contextul axiologic al postmodernității, caracterizat prin pulverizarea discursivă și generalizarea unei atitudini cinice în spațiul literar contemporan, Monica Pillat recuperează dimensiunea sacră a cotidianului și a memoriei, fapt evident și în cel mai recent volum de lirică, intitulat sugestiv Chilia fără ziduri (Editura Spandugino, București 2026).

Poemul inaugural anunță un nucleu tematic structural: libertatea inalienabilă a individului de a-și asuma propria condiție umană. Apetența pentru zbor capătă o asemenea magnitudine, încât transfigurarea eului liric feminin într-un stol de berze — act de sorginte demiurgică orchestrat de figura iluzionistului — se dovedește insuficientă pentru a-i atenua elanul: „- În ce-ai dori să te preschimb? / M-a întrebat iluzionistul, / Pe când cortina cobora. / – Aș vrea să fiu un stol de berze” (În două locuri). În plus, secvența finală face o disociere de natură metafizică între spiritul dionisiac, definit de un avânt irepresibil, și ființa empirică, încorsetată de imanentul existenței terestre: „Nu știu cât a trecut de când / Sunt simultan în două locuri, / Jos, pe pământ, și în înalt, / Strânsă-ntre margini, nesfârșită, / Captiv de liberă-n adânc”.