Institutul Cultural Român alocă un milion de lei în acest an pentru traducerea cărţilor româneşti în străinătate, prin două programe de finanţare. Acestea se adresează editorilor din afara ţării şi urmăresc facilitarea accesului la cultura română, prin sprijinirea traducerilor din autori români şi a publicaţiilor dedicate culturii şi civilizaţiei româneşti. Dosarele pot fi depuse, în premieră, exclusiv online, prin email, până la data de 8 martie. Pentru o selecţie obiectivă şi transparentă, acestea vor fi evaluate de o comisie de experţi independenţi, selectaţi în urma unui apel public de primire de candidaturi.
L-am văzut acum două luni. Slab, galben, cu răsuflarea grea, abia proptindu-se în picioarele umflate de un reumatism vechi; dar sub sprîncenele stufoase licărea încă o privire pătrunzătoare și sinceră, iar în cuvintele lui tresărea un suflet senin și demn, în care se rezuma o viață întreagă de paciență, de muncă și de onestitate. „Mai am puțin, iubite”, îmi zise nenea Ștefănescu după ce mă însărcină să chem pe un coleg al lui pentru a-l povățui la facerea testamentului; dar, observînd emoțiunea mută a vechiului său școlar, începu să rîză și adăogă, privindu-mă drept în ochi: „Nu, nu-mi pare rău că mor; munca mi-a ușurat viața, conștiința-mi ușurează moartea”.
Învățam grecește, cum se învăța pe atunci, octoih și psaltire: nu înțelegeam nimic. Într-o duminică am văzut la poarta bisericii Crețulescului lume multă adunată; am stat și eu să văz ce este. Un fecior sau vizitiu citea în gura mare Alexandria, și câți treceau pe drum se opreau și ascultau. Când m-am oprit eu, citirea venise dimpreună cu Alexandru până la Ivantie împărat, unde zice: „Mira tebe brate” (slavonă: pace ție frate) ș. c. l.
„Poarta între căi” păstrează poveştile unui trecut ce dă fiori. Un documentar de excepţie la TVR 1
Joi, 2 februarie, telespectatorii TVR 1 văd în premieră, de la ora 21.00, un film tulburător, semnat de Alexandru Munteanu. Producţia urmărește destinele locuitorilor unei comune din Apuseni, la 70 de ani de la perioada când partizanii anticomunişti băteau potecile de munte, căutaţi de Securitate.
* Primul concert al lunii februarie la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – Mozart, Bach Și Mendelssohn – alături de un trio de apreciați muzicieni români: pianistul Horia Mihail, violonistul Gabriel Croitoru și flautistul Ion Bogdan Ștefănescu care interpretează pe un instrument „bijuterie”: un flaut de aur de 18k, realizat de compania japoneză Muramatsu. Prezentat de Orchestra de Cameră Radio, evenimentul va fi dirijat de Cristian Oroşanu, fondator al unei orchestre de succes în România: Kamerata Kronstadt, cu o activitate concertistică la Brașov și la diverse festivaluri în țară. La finalul concertului, publicul este invitat în foaierul central al Sălii Radio pentru o sesiune de autografe oferită de violonistul Gabriel Croitoru și de pianistul Horia Mihail pe albumul „Duelul viorilor, Tango – Gabriel Croitoru – vioară, Liviu Prunaru – vioară, Horia Mihail – pian”, apărut la Editura Casa Radio