Calitățile noastre cele mai lăudate Ne sînt ades în lume drept crime reproșate; Aceasta se întîmplă de cîte ori prin ele Oprim executarea intențiilor rele. Iepurele odată Fu tras la judecată De un ogar. În tufe atuncea prezida Copoiul, și sentințe fără apel el da. Ogarul către el așa se adresă Și-n limba lui strigă: „O, tu ce prezidezi senatul cel cîinesc, Te rog să mă asculți: eu viu să jeluiesc De acest ticălos, Ce sufletul mi-a scos. Căci vrînd a-l întîlni, pe deal sau pe cîmpii, El fuge parc-ar fi gonit de vijelii; Ș-apoi n-aleargă drept, Cu el să poți da piept, Ci merge tot cotiș Și sare curmeziș; C-un cuvînt, n-are pas, nici umblet creștinesc. Dar ce să mai vorbesc, Cînd chiar măria-ta, d-o fi cum am aflat, Ai fost adeseaori de dînsul înșelat?“ „Destul — lătră atunci copoiul cafeniu — Pe el nici îl ascult, purtările-i le știu, Orice pentru el crez, și iată-l osîndit Să fie jupuit. Carnea va rămînea pentru judecător, Iar labele vor fi pentru jeluitor.“
1600 – Mihai Viteazul a semnat „Tratatul de închinare şi credinţă” faţă de Rudolf al II-lea, împarat al Germaniei şi rege al Poloniei şi Ungariei. În schimbul recunoaşterii suveranităţii sale, Rudolf al II-lea a făgăduit lui Mihai Viteazul ajutor şi a garantat domnia ereditară în linie bărbătească.
Prima săptămână a lunii februarie la Teatrul InDArt
Prima săptămână a lunii februarie aduce pe scena Teatrului InDArt spectacolele deja îndrăgite de public. Comedie, dramă, povești de viață, sentimente și trăiri pe care le avem cu toții. Toate acestea se regăsesc în spectacolele regizate de Bogdan Gagu, pe care le puteți vedea în această săptămână: ,,Domnișoarele din Avignon”, „Viața secretă a cuplurilor”, „Eu cu cine mă mărit?”, „Lasă-mă să am grijă de tine”. Joi, vineri, sâmbătă și duminică, începând cu ora 19:30, spectatorii pot intra în poveștile Teatrului InDArt.
* Are loc la expoziția de artă e-MOTIONS ce cuprinde lucrări realizate de copii ucraineni și români – ora 12:00, la sediul ARCUB, din Str. Lipscani nr. 84-90. În urma atelierelor de creație, peste 30 de picturi, desene și colaje au fost selectate pentru a fi prezentate în cadrul expoziției itinerante, care va fi deschisă la ARCUB timp de două zile, în perioada 31 ianuarie – 1 februarie
* Muzeul Naţional de Artă al României prezintă conferinţa ‘O lampă ca un monument. Modernismul interbelic între comerţ şi pedagogie’ susţinută de dr. Alexandra Chiriac, istoric de artă, care va avea loc de la ora 18:00, în cadrul expoziţiei ‘M.H. Maxy – De la avangardă la socialism’, la parterul Galeriei Naţionale