https://blog.revistaderecenzii.com/
…Am avut norocul de a cunoaște pe Angel Demetriescu de demult. Mi-a fost profesor și mai în urmă amic. Și amiciția nu mi-a șters nici o clipă respectul cuvenit profesorului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
L-am cunoscut pe Verlaine, prin 1879 la o berărie din Bd. Saint Michel (Paris), numită „La Source“, pentru că o stâncă artificială cu o mică cascadă o despărțea în două, formând, o parte din dosul stâncii, o cameră rezervată câtorva consumatori, ziși prin antifrază „Les Hydropathes“. Consumatorii obișnuiți erau Jean Richepin, Raoul Ponchon, Verlaine, Coquelin Cadet, André Gill, Mallat de Basillan, Haraucourt, și eu, simplu „potache“ de la liceul Saint Louis. Toți erau mai vârstnici decât mine, dar toți numai boabe de grâu încolțit, nerăsărit încă, afară de André Gill și Coquelin Cadet. Acesta ne aducea câteodată bilete pentru Teatrul Francez și persecuta cu glume grosolane pe subțirica Sarah Bernardt, Verlaine venea la cafeneaua „La Source“ deși luă, în fiecare seară, câte 4—5 pahare de absint (cu mult absint și foarte puțină apă). Discutând cu Ponchon, el zicea că n-a găsit niciodată absint cu tăria cuvenită; dacă îl bea gol, absintul era prea tare; iar, dacă îi punea o picătură de apă, absintul era prea slab.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
[1 mai 1881]
Cititorii își vor fi aducând aminte că n-am făcut un prognostic tocmai strălucit calităților intelectuale ale actualului prezident de Consiliu. Deși cam demult d. Dim. Brătianu nu se mai arătase în avanscena vieții publice, preferând a-și ascunde în semiumbra misiunilor diplomatice și extraordinare pretinsele sale calități de om de stat, țineam minte din trecutul d-sale de ministru de resort că tocmai lux ecclesiae nu este, că nici iarba de pușcă n-o inventase; nici suferise durerile de naștere ale vreunui mare adevăr, dureri ce nu sunt a se confunda nici cu migrena, nici cu guturaiul.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Când seva din viță,
Coardele noi, caută umbră,
Și crește lin poama sub răcoroasa
Boltă de frunză :
Pentru bărbați o putere,
Dar cu plăcută mireasmă pentru fecioare .. .
https://blog.revistaderecenzii.com/
De bună seamă că nu l-ați apucat pe Serafim Cărășel, diacul de la biserica Sfântului Nicolai din târgul Sucevei. Un moșneguț prizărit, cu părul cărunt retezat în frunte și cu mustața tușinată scurt deasupra buzei.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
În seara zilei de 3 iunie 1859, se așezase batalionul nostru de vânători ardeleni nr. 23, împreună cu brigada Hartung, în Abbiategrasso, un sat mic, nu departe de Magenta. Noi, câțiva ofițeri și vreo treizeci de soldați, aveam să rămânem în ogradă la signor Vacano. Parcă-l văd și acum, cu comănacul pe-o ureche, barba stufoasă, sură și cu lulea în colțul gurii; toată vremea zâmbește fericit, poveste întâmplări din viața lui și ne tratează cu tabac de nas dintr-o tabacheră veche de mesteacăn. Și, dacă unul strănută, el îl bate prietenește pe umăr, închide șiret dintr-un ochi și ne întreabă la cine am gândit.
Continuă să citeștiAmândoi pășeam domol, braț la braț, privind cum se lungesc, împrejurul nostru, umbrele înserării peste ogoarele dogorâte ale toamnei, și vorbeam despre toate, despre știință, despre literatură, dar, mai ales, despre ce puteau vorbi doi studenți la vârsta noastră: despre dragoste. Poate era și taina înserării de vină, căci glasurile ne tremurau. Prin văzduh treceau cârduri de rațe sălbatice spre iazurile din apropiere, ca să se culce în păpurișul ce foșnea în bătaia vântului de seară, iar dinspre Suceava se auzea tocând și trăgând clopotele.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
*Articol publicat în Enciclopedia României din 1938
ISTORIA ROMÂNILOR
Istoria poporului nostru s’a desfășurat pe un teritoriu foarte întins, care merge dela izvoarele Vistulei și până la Marea Egee, și dela Bug până la Adriatică și la Cadrilaterul boem. Mai cu seamă însă, am fost legați de miezul acestui teritoriu și anume de pământul cuprins între Dunăre, Tisa, Nistru și Marea Neagră. Aci au stăpânit Buerebista și De cebal, aci a fost capitala Daciei Traiane, aci s’au inchegat voevodatele și cnezatele cele mai impor tante, din care au ieșit apoi Țănle Românești, aci au trăit și au luptat Basarabii, Mușatinii și Corvi neștii, aci, în sfârșit, poporul nostru a ajuns să rea lizeze Statul național unitar. Pe acest pământ, de o rară armonie și simetrie și înzestrat cu cele mai mari bogății, au locuit, din cele mai vechi timpuri, strămoșii noștri Dacii sau Geții. Lor li se atribue frumoasa civilizație a bronzului, descoperită în aceste regiuni; unii învătati cred chiar că tot ei sunt autorii civilizației ene;litice a ceramicei pictate. In orișice caz, un fapt e sigur: atunci când încep pri mele mărturii scrise, Dacii sau Getii erau de mult așezați pe pământul unde locuim noi astăzi. Acești îndepărtați strămoși făceau parte din marele neam al Tracilor, despre care Herodot spune că, după Indieni, e cel mai numeros de pe fața pământului.
https://blog.revistaderecenzii.com/
[1 aprilie 1881]
Adevărul doare. Pe la 3 martie, pe când nu era încă vorba de proclamarea regatului, pe când d. Brătianu răspundea evaziv d-lui Vernescu, am crezut de cuviință a rectifica unele erori ale primului ministru, care, neștiind ce va să zică Domn, precum nu știe nici ce e cancelar, căci în genere foarte puține știe arhigrămăticul nostru, am dovedit și am putea dovedi încă că Domn cu vocativul „Doamne“, atribuit șefului statului român, nu ‘nseamnă nici împărat, nici rege, ci mare duce.
Continuă să citești