https://blog.revistaderecenzii.com/

        Citit romanul Aurorei Dumitrescu, fără să pot afirma că este o lectură de aeroport sau de plajă, deși mulți  o pot încadra ușor în această categorie, doar pentru faptul că se citește ușor în orele amiezii. Cartea e dedicată îndeosebi autoarei manuscrisului “istoric-literar bazat pe acte, documente și corespondență ale epocii, cu titlul Contele Cagliostro”.  Astfel mi-am amintit că imediat după anii ’90 în România circulau manuscrise traduse, comunicări din ședințele de spiritism și cărți ce țineau de parapsihologie, astrologie sau civilizații antice. A fost și perioada când auzeam de scandaluri legate de secte, de iluminați, de masoni, loje, toate îmbinându-se cu frenezía pentru libertatea cunoașterii. Dar mai ales era o foame după o nouă spiritualitate. Căci sătui de ateism, de constrângeri religioase și de altă natură ce nu ținea doar de îngrădirea gândirii cât și de cea a drepturilor omului și a sexualității acestuia, oamenii au fost fascinați de tot ce era ocult sau inedit. Inclusiv de descoperirea a câte ceva din secretele vechilor civilizatii. Egiptul și Nepalul au devenit punctul de interes pentru mulți ce-și căutau originile sau erau doar avizi de nou. Nu e o surpriză faptul că Aurora Dumitrescu abordează tema iubirii prin prisma sufletelor pereche ce se caută în mai multe vieți, trecând prin purgatoriul experiență al diverselor epoci. Liviu Rebreanu scrisese deja romanul Adam și Eva, povestea aceea frumoasă ce ne-a înlăcrimat nopțile adolescenței prin frumusețea subiectului, aflând atunci de transcendență, de reîncarnarea sufletului, de iubirea nemuritoare.