https://blog.revistaderecenzii.com/

Cămila mult geloasă văzând un țap odată
Cu coarnele cum bate de câini înconjurat,
A început în sine a blestema pre soartă
Zicând: ce ticăloasă eu parte am luat!
Un trup frumos și mare să fie fără coarne,
Să nu aib eu o armă ca slava să-mi lățesc,
Ca dușmanii mei lesne în praf să se răstoarne!
(Geloșii felurite de pricini născocesc
Când vor să tot cârtească). Așa se tânguiește
Cămila mergând tristă cu capu-n jos plecat,
Dar o vicleană vulpe ce-n drum o întâlnește,
Împărtășire multă la soartă-i a luat.
Cămila de-amăruntul își spune scârba toată.
— Cunosc, răspunde vulpea, că mare ai cuvânt,
Dar eu am mijloc sigur ca să te fac cornată.
Colo-n pădurea ceea un loc e în pământ,
De drum nu prea departe; îl vei afla sub zare;
Se cheamă vizunie: la ea oricine-a mers
Și capul său plecându-și a stat păzind răbdare,
Fără de prelungire cu coarne s-a ales,
Precum berbecii, boii și țapii dau dovadă.
Această sfătuire cămilei a plăcut;
Ea nici gândea că leul în vizunii să șeadă,
Dar cine cată coarne, la minte e cam scurt.
Cămila iute-aleargă, cu mare bucurie
Găsește acea bortă sub niște frasini vechi,
Și capul își afundă îndată-n vizunie,
Iar leul cu cruzie o prinde de urechi.
Ea trage, el nu lasă, pân-ce-n sfârșit scăpând.
Acasă se întoarce urechile lăsând.

O, iubitori de slavă! Pre voi v-am arătat,
Ființa de cămilă spre laudă v-am dat.
Cunoașteți că acela ce fala tot gonește
Cu râsul și ocara ades se pomenește.

Sursa: https://ro.wikisource

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cum pe valurile mării
Tremură icoana lunii
Când pe cer ea lin se plimbă
Peste clocotul furtunii, –

Tot așa te plimbi, iubito,
Singură. Tremurătoare-i
Doar în inima mea, biata,
Fața ta răscolitoare.

Traducere Petre Solomon

Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-cum-pe-valurile-marii-poezie-id-12509/

https://blog.revistaderecenzii.com/

P-atunci umblau sfinții pe pămînt, se dăschidea cerul la Bobotează, farmecele închegau apele, iar unii telegari mîncau jeratic…

Iarba era deasă ca peria, să fi zis că a sosit priar cu adierile încropite, cu lumina caldă, cu hălăciuga de brebenei și cu stolurile de păsări gonite de arșiță de prin țări și pustiuri, pe unde nici gîndul nu colindă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Copiilor mei

La marginea dinspre miazănoapte a orașului, pe malul iazului, e o grădină frumoasă în care sînt patru clădiri mari: a tribunalului, a prefecturii, a judecătoriei și a casieriei; restul grădinii e numai tufișuri dese de lemn cîinesc, de bațachină și de rugi, în care primăvara cîntă privighetorile de e o frumusețe. Chiar pe marginea malului e o movilă pe care cînd te-i sui, ai înaintea ochilor o minune de tablou. Aici sub mal, iazul umbrit de sălcii și de anini cu o moară vorbăreață; mai departe valea verde a Ialomiței, închisă în fund de dealurile viilor, pe culmea cărora stă de streajă mănăstirea; iar mai în fund, topită ’n aburi albăstrii, toată coama munților de la Piatra-Craiului pînă la Penteleu; în tot o priveliște frumoasă, de parcă ți se primenește sufletul uitîndu-te la ea.