https://blog.revistaderecenzii.com/

Grădina-i părăsită. Unde umblam odată,
Nici păsări nu mai cântă cu glasul lor voios,
Pe drumuri crește iarbă, pe micul iaz înoată
O luntre sfărâmată de timpul nemilos.

Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână,
Cu crengile-i plecate spre iazul adormit
Și ca visând se mișcă, când dureros suspină,
Trecând pe lângă dânsa zefirul rătăcit

În coaja ei uscată zăresc înc-al meu nume;
O mână mult iubită în dânsa l-a tăiat,
Apoi făr’de credință a rătăcit prin lume
Și numai bietul arbor numele l-a păstrat.

Răchita cea bătrână, de-ar vrea ea să vorbească,
Mult ar putea să spuie din timpul cel trecut;
Cât e de uitătoare inima omenească…
Ea singură o știe, ea singură-a văzut!

1873

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/R%C4%83chita

https://blog.revistaderecenzii.com/

Eu sufletul voiesc să-mi scald
În ale crinilor potire
Și din potir să sune-nalt
Un cântec despre-a mea iubire.

Cântare vie-nflorată,
Ca sărutarea ce mi-au dat
A dragei mele buze-o dată
În ceasul dulce, fermecat.

Traducere Letiția Papu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-eu-sufletul-voiesc-sa-mi-scald-poezie-id-15445/

https://blog.revistaderecenzii.com/

 A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el şi-o aruncase asupra fetelor. Ele mărindu-se şi văzând sârguinţa ce punea părintele lor ca să le crească pre ele, să le înveţe şi să le păzească de orice răutăţi şi bântuieli, se sileau şi ele din toată puterea lor ca să-l facă să uite mâhnirea ce-l cuprinsese pentru moartea mumei lor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Orchestra începu cu-o indignare gratioasă.
Salonul alb visa cu roze albe –
Un vals de voaluri albe …
Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă …

În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări –
Cântau clare sărutări …
Larg, miniatură de vremuri viitoare …

Sursa: https://poetii-nostri.ro/george-bacovia-alb-poezie-id-78/#google_vignette