Cerșetorii călători de Anton Pann

https://blog.revistaderecenzii.com/

Trei cerșetori au plecat
Să se ducă la un sat,
Unul era orb de tot,
Altul surd, cu el nepot;
Ș-al treilea era gol,
Despuiat, făcut pistol.
Deci printr-un crâng trecând toți,
Vorbea pe drum pentru hoți.
Surdul, ce i s-a părut,
-”Stați! să zică a început,
Că nu știu ce auzii
Când acum cu voi vorbi”
Orbul zise: -”Bre, haideți,
Și în drum nu mai ședeți,
Că ce o fi om vedea,
Noi să cerem să ne dea.”
Golanul a zis: -”Ba, frați,
Aici locului să stați,
Că d-o fi niscaiva hoți,
Zău ne dezbracă pe toți.”

Într-un amurg de toamnă. Proză de Dimitrie Anghel

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ca un gând rău noaptea se târăște și o mâhnire neînchipuită urcă din lumea plantelor. O umbră umedă și verde, ca răsărită din adâncul unei mlaștini, topește formele și în toată mâhnirea aceasta sufletul meu dornic de lumină luptă și el, ca o flacără ce stă să se stângă…

Continuă să citești →

Părea c-așteaptă de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Părea c-așteaptă s-o cuprind în brață
Și fața mea cu mânile-i s-o ieie,
Ca să mă pierd în ochi-i de femeie,
Citind în ei întreaga mea viață.

Dar când s-o prind, ea n-a voit să steie
Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i față;
Pândind, cu ochii mă-ntreba isteață:
Să-mi dea o gură, ori să nu-mi mai deie?

De-astfel de toane vecinic nu te saturi,
Oricât o rogi, ea tot se dă în laturi
Ș-abia la urmă parcă tot se-ndură.

Împrotiviri duioase-a frumuseții
În lupte dulci disfac urâtul vieții,
Ce n-au amar, fiindcă au măsură.

Aproape pe degeaba. Proză de Adi Popescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

            În piață, cunoști România reală în toată splendoarea și sărăcia ei. Țărănci, în cea mai mare parte de la Ișalnița se întrec să-ți ofere zarzavaturi de cea mai bună calitate. Apoi vin tarabele cu marfă de import. Mult mai numeroase. În spatele lor, sunt doar niște precupeți care fac și ei un ban, dacă țara asta nu le oferă ceva mai bun. Una peste alta, oameni de tot felul, marfă pe măsură, după posibilitățile fiecărui buzunar. Spectacolul se desfășoară într-un iz de grătar. Sunt vreo patru terase care se bat în preparate ispititoare: mici, cârnați, hamsie, ceafă etc., care mai de care mai îmbietoare și mai tentante.

Continuă să citești →

Dan Ionescu: Poeme publicate în revista „România literară” (Nr. 19 – 20 / 2023)

https://blog.revistaderecenzii.com/

Natura s-a adăpostit în mine, de frica toamnei 


Castanii-s viguroși...
Un templu de minune
îmi pare strada,
aș vrea pe bancă să mă așez
și, în curând, pe foaia de hârtie să trec, în rânduri,
vraja.
E o peliculă de soare,
întinsă printre pomi,
în ramuri, stau cucii, pătrunși
de semeție. Jos, margaretele 
s-au pitit, din calea pașilor mamei.
Ceva le-a trezit
din melancolie.
La masa din curte,
întinsă la umbră,
sub nuc,
se pornesc discuții aprinse. 
În crengi, vremea veștejind
se aude răgușit.



În primăvară 

Țăranca pleacă,
dornică să revadă câmpurile.
Ca o zvârlugă trece pe drum
și cântă. 
Straiul ei își va scutura 
figurinele din cusătură.

I se va lua urma țărăncii,
după bobocii în floare,
răsăriți din stamba plăcut mirositoare.
Ceea ce și face bărbatul 
cu pălărie neagră,
răsucindu-și mustața 
în oglinda neștearsă -
el a întârziat prin gospodărie,
dând animalelor fânațuri
și apă. 

Ogorul nu este departe de casa lor...
Cu sapa în spate,
îi vei vedea urcând colina,
cu un suflet ușor,
ca fulgul de adineauri.

O, pierit-a melancolia
din glasul păsărilor! 



Primăvara. Pastel sofisticat

Prin pomii care încă nu au înverzit, 
ținuți de frig în starea aceasta tristă,
o pasăre își face veacul, 
trudind și ea la templul zilei,
cu o bătaie, în plus, de aripi. 
Cuiele pătrund mai adânc în uluci. 
Ajunge în tesla gureșă, 
mânuită de gospodari, 
vibrația de la zborul 
deșteptat în văzduh de foamea păsării.
Am legat de piciorușele ei o privire,
încercând să o apropii, astfel, de pământul încă 
rece în martie. 
O, văpăile din adânc - cum se aud urcând!
La o aruncătură de băț, 
a stat, o iarnă întreagă, precum lava adormită, 
o rezervă de lumină,
veghind la rădăcinile pomilor, să nu înghețe.
Pasărea se întoarce în cuib, seara,
aducând din depărtări
priveliștea de mai sus, înscrisă în creierul ei,
ca pe mucava, urma creionului chimic.
Bucuria de a mă uita în curțile oamenilor
s-a topit, odată cu zăpada. 

Sub pecetea tainei de Mateiu Caragiale

https://blog.revistaderecenzii.com/

De când am apucat a ne prelungi șederile afară din București, el la Valea Rugului, eu la Sionu, el la crama unde a fost ucisă Sita Gârbu, eu la armanul unde a fost răpus Nicolache Schina, adică de vreo doi ani, nu mi se mai întâmplase până săptămâna trecută să-l întâlnesc pe Teodor, veche cunoștință moștenită, conu Rache cum i se zicea îndeobște.

Continuă să citești →