Patria vieții e numai prezentul. Clipa de față numa-n ea suntem, Suntem în adevăr. Iară trecutul Și viitorul numai o gândire-s. În van împingeți ce vi-i dinainte, În van doriți acelea ce-or veni. Întoarceți-vă-n voi și veți cunoaște Că toate-n lume, toate-s în prezent. Tot ce au fost și tot ce-a fi vreodată Au fost, va fi numai pentru că e. Nu știi că atingând pe-un singur om I-atingi pe toți? Mulțimea e părere. Spune la mii de inși aceeași vorbă Și-n mii ea atunci va trezi Icoană-aceeași și același simț. Un semn că toți e-n unul, unu-n toți.
Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face, Dar că vorbea odată lemne și dobitoace Nu rămîne-ndoială; pentru că de n-ar fi, Nici nu s-ar povesti. Și caii lui Ahil, care proorocea, Negreșit că au fost, de vreme ce-l trăgea. Întîmplarea ce știu și voi s-o povestesc Mi-a spus-o un bătrîn pe care îl cinstesc Și care îmi zicea Că și el o știa De la strămoșii lui, Care strămoși ai lui zicea și ei c-o știu De la un alt strămoș, ce nu mai este viu Și p-ai cărui strămoși, zău, nu poci să vi-i spui. Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă, Un țăran se dusese să-și ia lemne de casă. Trebuie să știți, însă, și poci să dau dovadă, Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă. Astfel se încep toate: vremea desăvîrșaște Orice inventă omul și orice duhul naște. Așa țăranul nostru, numai cu fieru-n mînă, Începu să slutească pădurea cea bătrînă. Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte: „Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte — Începură să zică — toporul e aproape!“ — „E vreunul d-ai noștri cu ei să le ajute?“ Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute Și care era singur ceva mai la o parte. — „Nu“. — „Așa fiți în pace: astă dată-avem parte; Toporul și țăranul alt n-o să izbutească, Decît să ostenească.“ Stejaru-avu dreptate: După multă silință, cercări îndelungate, Dînd în dreapta și-n stînga, cu puțină sporire, Țăranul se întoarse fără de izbutire. Dar cînd avu toporul o coadă de lemn tare, Puteți judeca singuri ce tristă întîmplare.
Istoria aceasta, d-o fi adevărată, Îmi pare că arată Că în fieșce țară Cele mai multe rele nu vin de pe afară, Nu le aduc streinii, ci ni le face toate Un pămîntean d-ai noștri, o rudă sau un frate.
* De la ora 17:00, îndrăgostiții de toate vârstele sunt invitați la Sala Radio la tradiționalul concert folcloric de Dragobete, oferit în fiecare an în luna februarie de Orchestra de Muzică Populară Radio. Sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş, concertul prezentat de Orchestra de Muzică Populară Radio cu titlul „Dragobetele Sărută Fetele” va fi susţinut de tineri artişti şi cupluri deja cunoscute ale scenei folclorice românești: Cornelia şi Lupu Rednic, Ion Drăgan, Nicoleta Rădinciuc Vlad, Ruxandra Pitulice, Gheorghe Rizea, Valentin Sanfira, Codruţa Filip, Ilie Caraş, Alexandra Dan, Daniel Turică, Claudia Colniceanu, Georgiana Aurică, Cosmin Bîrlan, Roxana Goia, Dorinel Gavriluţ Pîrvoni, Ana Maria Marti, Bogdan Octavian Hurban. Invitat special al serii de la Sala Radio este și Ansamblul Folcloric „Cununa Carpaţilor”
D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei – curate ca un pahar; prispa din față – lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase.
„Nu mă tulbur, căci gonirea In veci fu spre slava mea.”
Aceasta este soartea acelui ce pășaște La templul nemuririi cu pas nemlădios: El merge înainte, și-n urma lui se naște Și prinde aripi slava în drum vijelios.
