https://blog.revistaderecenzii.com/
Ultima oră de Mihail Sebastian
Răspunde
Mihai Eminescu: Din periodice/Din Timpul, noiembrie 1881
https://blog.revistaderecenzii.com/
[1 noiembrie 1881]
De câte ori se discută cestiunea izraelită scriitorul român are teamă de-a vedea vorbele sale interpretându-se ca ură de rasă, ca prejudițiu național ori religios.
Continuă să citeștiMănușa de Fr. Schiller
https://blog.revistaderecenzii.com/
Trad. Mihai Eminescu
Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă,
Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă.
Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună.
Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună.
Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne
Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line,
Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă
Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos.
Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă
Și dintr-însa se repede
C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede
Muge tare,
Coada roată o-nvârtește,
Scoate limba,
Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește,
Sforăie înverșunat,
Apoi mormăind se-ntinde
Lângă el.
Regele mai face-un semn,
Și pe două porți deschise
Se azvârl doi leoparzi,
Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă
Peste tigru.
Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare
Leul muge,
Se ridică în picioare,
Fiarele se-nfiorează,
Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele,
Se așează.
O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan
O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu;
Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătându-și joc,
Cavalerului Delorges:
„Dac-amorul ți-e fierbinte cum te juri în orice oară,
Să te văz,
Mergi, mănușa de-mi ridică!”
Cavaleru-aleargă, iute se coboară
În grozava prejmuire, calcă sigur, fără frică,
Din mijlocu-acelor monștri,
Cu-a lui degete-ndrăznețe el mănușa de-o ridică.
Cu mirare și cu groază
Damele și cavalerii l-au privit,
Însă foarte liniștit
El mănușa o aduce înapoi.
De-a lui laudă răsună orice gură,
Cunigunda îl privește cu o gingașă căldură,
Ce-i promite că norocu-i e aproape.
Dar mănușa el în față i-o aruncă:
„Doamna mea, o mulțămire ca aceasta n-o mai voi!”
Și-o lăsă numaidecât.
(Schalk Bibliothek, Heft 5, Leipzig, 1881)
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/M%C4%83nu%C8%99a
Mica sirenă de Hans Christian Andersen
https://blog.revistaderecenzii.com/
Departe-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele și limpede cum e cristalul, dar e și foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulțime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei.
Continuă să citeștiMihai Eminescu: Din periodice/Din Timpul, octombrie 1881
https://blog.revistaderecenzii.com/
[1 octombrie 1881]
În Austro-Ungaria, unde există atâtea naționalități, aspirațiunile politice ale acestora nu rămân fără influență asupra relațiilor esterioare ale monarhiei. Pe de altă parte relațiile interioare, gradul de autonomie și de determinare de sine care se acordă deosebitelor rase ce locuiesc în monarhia vecină e adeseori determinat de apropierile pe cari le esecută cabinetul față cu vrouna din puterile străine.
Continuă să citeștiCum am devenit huligan de Mihail Sebastian
Vânătoarea de N. Gane
https://blog.revistaderecenzii.com/
I
Cucoșul, bătând din aripi pe gardul țarinei, nu de mult vestise miezul nopții, când cornul vânătoresc se auzi răsunând la curtea de pe moșia Sorcova. O mare vânătoare de cerbi, lupi și porci sălbatici se dădea de stăpânul moșiei, la care se adunase toți amatorii de prin orașele și satele învecinate.
Continuă să citeștiIstoria literară în învățămîntul universitar de Ovid Densusianu
Ioana Darc, fecioara din Orleans de Alexandru Odobescu
https://blog.revistaderecenzii.com/
Paris, 1851
În veacul al patrusprezecelea după Christos, Franța avu un război foarte trudnic cu Englezii. Craiul acestora, care dobîndise printr-o moștenire oarecare drept la tronul Franței, ceru coroana și sceptrul acestei țări.
Continuă să citeștiÎnmormîntarea lui Urcan bătrînul de Pavel Dan
https://blog.revistaderecenzii.com/
Lui Ion Chinezu
I
Într-o marți spre seară, Urcan bătrînul se întoarse acasă mai degrabă ca alte dăți. Ca totdeauna nimeni nu știa de unde vine: din Turda, din Luduș ori de mai departe. De multe ori se cobora de pe dealurile Cîmpiei pînă în șesurile din Valea Mureșului, ori chiar mai la vale, spre Tîrnave. Cu cît era mai departe de satul lui, cu atît oamenii erau mai temători de Dumnezeu, adecă mai darnici.
Continuă să citești