https://blog.revistaderecenzii.com/

  Apune soarele-n văpăi

                        Şi înserarea, ca un val,

                        Pe subt răchiţile din deal

                        Se lasă-n linişte pe văi.

                        Coboară-ncovoiat la pod

                        Un biet pescar, de pe Siret,

                        Şi-n umbra sură pier încet

                        Pescar, şi apă, şi năvod.

                        De jos, din ceaţa de pe prund,

                        Doi pescăruşi au apărut

                        Şi-n zbor îngemănat şi mut

                        Se duc spre bălţile din fund.

                        Închid pleoapele s-ascult…

                        De pacea largă legănat

                        Mi-adoarme sufletu-mpăcat.

                        Ca un copil ce-a plâns prea mult.

Sursa: https://www.povesti-pentru-copii.com/poezii-pentru-copii/otilia-cazimir/vara.html

https://blog.revistaderecenzii.com/

La orizont-departe-fulgere fără glas
zvâcnesc din când în cand
ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cantec de lăcuste.
https://Versuri.ro/w/5d17

În soare spicele îşi țin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.

https://blog.revistaderecenzii.com/

  Ciocârlia ciripie, fâlfâind din aripioare,

https://blog.revistaderecenzii.com/

Priveam fără de ţintă-n sus –
Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,
Un uriaş cu fruntea-n soare,
De pază ţării noastre pus.
Şi ca o taină călătoare,
Un nor cu muntele vecin
Plutea-ntr-acest imens senin
Şi n-avea aripi să mai zboare!
Şi tot văzduhul era plin
De cântece ciripitoare.

Privirile de farmec bete
Mi le-am întors către pământ –
Iar spicele jucau în vânt,
Ca-n horă dup-un vesel cânt
Copilele cu blonde plete,
Când saltă largul lor vestmânt.
În lan erau feciori şi fete,
https://Versuri.ro/w/p217
Şi ei cântau o doină-n cor.
Juca viaţa-n ochii lor
Şi vântul le juca prin plete.
Miei albi fugeau către izvor
Şi grauri suri zburau în cete.

Cât de frumoasă te-ai gătit,
Naturo, tu! Ca o virgină
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aş vrea să plâng de fericit,
Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de lacrimi plină,
Că-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!
O mare e, dar mare lină –
Natură, în mormântul meu,
E totul cald, că e lumină!

Sursa: https://www.versuri.ro/versuri/george-cosbuc-vara-_p217.html#

https://blog.revistaderecenzii.com/

Traducere de Constantin Stamati

O! preaputernice și nemăsurate!
Cel ce învii firea lumii nemărginite,
Tu izvorăști secoli, vremi nenumărate,
Față nevăzută, în trei fețe sânte.
Spiritul, mișcarea de la tine vine,
Tu început nu ai, te-ncepi de la sine,
Nici că te pricepe mintea omenească,
Te afli-n tot locul, plinești lucrul tău
Și ai privighere nimic să lipsească,
Căci tu ești stăpânul, unul Dumnezeu!