Ioniță Cubiță de Max Blecher

https://blog.revistaderecenzii.com/

Piațeta aceasta se rătăcise în oraș, ca o foaie de hârtie albă, imaculată, între filele gălbui și mâzgălite ale unui vechi dosar. Era un pătrat curat și proaspăt de asfalt, în mijlocul caselor negre și urâte. Câteva clădiri o despărțeau de primărie și măturătorii orașului, dimineața când se duceau la lucru, nu uitau niciodată să tragă de câteva ori cu mătura pe asfaltul luciu. Veneau unul după altul și chiar dacă piațeta fusese măturată înainte cu două minute , tot nu se îndura omul să plece fără s-o mai netezească o dată cu măturoiul, așa cum fac copiii când au în buzunar un nasture de alamă și-l scot, și-l aburesc, și-l freacă de haină ca să-i dea lustrul, și încă o dată îl aburesc și încă o dată îl freacă de haină, și iar îl privesc, și iar îi dau lustrul… Îmi plăcea să mă joc cu tovarășii mei în piațeta aceea. Bilele alunecau pe asfalt cu o precizie extraordinară; era un loc pentru jocuri de elită: bile, nasturi și țintar; nici țurca, nici poarca de pe maidane. Tot acolo jucam și „Călăria Franceză”, la care băieții încălecau unii pe alții și ne îmbrăcam, nu știu de ce, șepcile pe dos.

Continuă să citești

Mistere din București/Frații Lungeni. Grădina Kiseleff. Pădurea Bănesii de Ioan M. Bujoreanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Prin scrierea de față nu am pretenția de a-mi atrage un merit deosebit; din contra, rog pe lectorii mei a fi mai indulgenți decît esigenți. Ce ea ce le ofer este produsul unui impuls natural și netrecut prin esamenul unui maestru îndoctrinat.

Sunt dator unele observații asupra acestei scrieri:

  1. Mistere din București sunt mistere din București, iar nu misterele Bucureștilor.
  2. Fondul este o romanță înconjurată de diferite scene fictive pentru a biciui viciul, care scene s-ar fi petrecut în diferite epoce ale trecutului nostru social.
  3. Stilul este al persoanelor vorbitoare.
  4. Ortografia este a editorului sau mai bine a celor mai mulți abonați la această scriere.

AUTORUL

Continuă să citești

Pentru arta literară/Capricii dogmatice de Paul Zarifopol

https://blog.revistaderecenzii.com/

Argumentarea este și capitol al politeții.

Suntem învoiți asupra unei parități a noastre cu semenii noștri întâmplători; și această convențiune ne oprește de a lua ton, de a aplica metodă dictatorială, oricum am prețui în realitate persoana celui care ne ascultă sau ne citește.

Continuă să citești

Pentru arta literară/Artă literară și simplă literatură de Paul Zarifopol

https://blog.revistaderecenzii.com/

Artă literară și simplă literatură
(Observații nepractice și unilaterale)

Capitolul precedent – Capitolul următor

Madame Louise Ackermann, poeta filozoafă, nu era femeie frumoasă. Drept este că și disprețuia adânc tot ce este exterior. Se îmbrăca așa, încât parizienii o luau drept o bătrână sărmană, dintre acele care, pe piețe și în grădini publice, închiriază scaune la lumea care se plimbă. Măritată cu un teolog blând și studios, își pierduse bărbatul de tânără; dragostea însă pentru cărți și învățături serioase și-a păstrat-o întreagă pân’ la moarte. Rare au fost, cred, femeile atât de perfect filozoafe ca dânsa; sufletul ei era o severă poemă didactică. Ca o alegorie gravă și cenușie a stoicismului se arată cărunta poetă în mascarada cheflie și pitorească a imperiului al doilea.

Continuă să citești

Klaus cel mic și Klaus cel mare. Poveste de Hans Christian Andersen

https://blog.revistaderecenzii.com/

Într-un sat odată erau doi oameni pe care îi chema la fel.

Pe amândoi îi chema Klaus; unul însă avea patru cai, iar celălalt numai un cal. Ca să-i poată deosebi unul de celălalt, lumea spunea aceluia care avea patru cai Klaus cel mare, iar aceluia care avea numai un cal, Klaus cel mic. Și acum ascultați ce li s-a întâmplat:

Continuă să citești