Sâmbăta Mare, ultima zi din Săptămâna Patimilor, este un timp al tăcerii dense și al așteptării pline de sens. În tradiția ortodoxă, ea amintește de momentul în care Iisus Hristos se află în mormânt, iar lumea pare suspendată între durere și speranță. În cultura populară românească, această zi este încărcată de ritualuri discrete, dar pline de simbol.
În Sâmbăta Mare, gospodăriile intră într-o stare de calm aproape ritualic. Nu se mai spală rufe, nu se face zgomot inutil, iar oamenii evită conflictele. Se spune că orice supărare din această zi „se duce” în tot anul.
Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali.
1680 – La Iași, a fost publicată „Psaltirea de-nțăles a sfântului împărat proroc David”, cu text slavo-român, tradusă de Dosoftei, mitropolitul Moldovei, cunoscută sub denumirea de „Psaltirea slavo-română”.
*Cronică publicată în revista „Convorbiri literare”, Iași, 4 / 2026
Cartea Monicăi Pillat, intitulată Capcanele închipuirii (Editura Spandugino, București, 2025), este articulată pe șapte secțiuni distincte: În mreje, Tâlcul grădinii, Ca niciodată, Cititul pe furate, O rătăcire, Subterfugii și În acuarela de demult.
Încă din preambulul secțiunii inaugurale, Tâlcul grădinii, regăsim o anume nostalgie față de corespondența clasică, acel dor de epistolă trimisă și primită sub pecetea ritualului poștal.
Sub aparența unui simplu schimb, prima ficțiune a ciclului, Talantul dezgropat, configurează un dialog de substanță privind virtuțile chibzuinței și, mai ales, preeminența onorabilității morale, ilustrată prin figura acelui proprietar care și-a cedat, odinioară, locuința. Protagonista acestei mici drame de conștiință, Lea, se află în fața unei perplexități sentimentale (cu inima îndoită, am zice), ajungând să execute — cu acea migală dictată de respectul față de generația apusă — rugămintea testamentară a venerabilului Almin, o efigie a spiritului desuet și a eleganței de modă veche: „Lea împături foile scrise și le puse grijulie într-un plic. Apoi își ridică privirea de pe birou spre geamul șiroind de ploaie. Era încă devreme, după-amiaza, dar norii vineți micșoraseră lumina, învăluind casele de pe deal și pomii în penumbre”; „Se pare că-i un domn de modă veche, nu agreează câtuși de puțin formatul electronic care ignoră caligrafia personală, zâmbi Lea, pe când își punea plicul în buzunarul fulgarinului albastru”.
1865 – Sfârșitul Războiului Civil American: Generalul Robert E. Lee a predat armata Virginiei de Nord generalului Ulysses S. Grant la Appomattox Courthouse, în Virginia.
Joia Mare, din Săptămâna Patimilor, este una dintre cele mai încărcate zile din calendarul creștin ortodox, precedând Paștele. Ea amintește de evenimente fundamentale din viața lui Iisus Hristos: Cina cea de Taină, spălarea picioarelor ucenicilor și începutul Patimilor.
🥚 1. Vopsirea ouălor
Cel mai cunoscut obicei: ouăle se vopsesc în roșu
Roșul simbolizează sângele lui Hristos
În unele zone se practică și încondeierea (modele tradiționale)
💡 Se spune că ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică ușor și au puteri protectoare.
* Expoziția colectivă de artă „Paradisul”, curatoriată de Maria Constantinescu, este deschisă publicului la Sala Acvariu din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, oferind o incursiune vizuală în universurile artistice a peste 30 de creatori contemporani români, printre care Silviu Oravitzan și Maria Cioată, într-un dialog despre ideal și armonie ce continuă tematica începută în anul anterior, accesul vizitatorilor fiind permis de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00, pentru a descoperi aceste viziuni eclectice înainte de itinerarea internațională a proiectului programată pentru 2027 în Italia
*Cronică publicată în revista „Scrisul românesc”, Nr. 3/2026, pp 10, 11
Volumul Eminescu – ziarist politic (Editura Hoffman, Caracal, 2022), semnat de Cassian Maria Spiridon, se constituie într-o exegeză necesară, fundamentată pe observația că dimensiunea politică deține o pondere covârșitoare în corpusul publicistic eminescian. În viziunea autorului, paginile dedicate fenomenului politic eclipsează, prin amploare și densitate, abordările vizând cultura, religia sau instituția învățământului. Motivația acestui demers critic rezidă în analogia frapantă dintre efervescența epocii poetului și tribulațiile prezentului. Perioada activității lui Eminescu este definită ca o etapă de transformări structurale, marcată de efortul de modernizare a tânărului stat de la gurile Dunării, de obținerea Independenței și de instaurarea demnității regale. Totodată, autorul evidențiază patologia acelei democrații incipiente, încă lipsite de stabilitate: coliziunea ideologică (lupta acerbă și adesea lipsită de scrupule între facțiunile politice), precaritatea instituțională (fenomenul corupției generalizate și adoptarea mimetică a unor forme legislative apusene, în absența unei adaptări organice la specificul național) și instabilitatea sistemică (o epocă „neajezată” care, prin similitudini frapante, oglindește neliniștile și carențele realității noastre imediate).
