https://blog.revistaderecenzii.com

Domnul Charles Grandet, preafrumos june de douăzeci și doi de ani, făcea în momentul acela un ciudat contrast cu tipicarii provinciali, cam iritați de ifosele sale aristocratice, pe care toți le studiau ca să aibă de ce rîde. Aici e nevoie de o lămurire.

La douăzeci și doi de ani, tinerii sînt încă așa de aproape de copilărie, încît lesne pot să se dedea la copilării. Astfel, poate, la o sută dintre dînșii s-ar fi găsit nouăzeci și nouă care să se poarte aidoma cum se purta Charles Grandet. Cu cîteva zile înainte de această seară, tatăl său îi spusese să plece pentru cîteva luni la fratele lui din Saumur. Poate că domnul Grandet din Paris se gîndea la Eugénie. Charles, care venea în provincie pentru întîia oară, își pusese în gînd să apară acolo sub înfățișarea unui june la modă, să bage în sperieți ținutul cu luxul său, să rămînă de pomină și să importe acolo toate inovațiile vieții pariziene, în sfîrșit, într-un cuvînt, voia să piardă la Saumur mai mult timp decît la Paris cu lustruitul unghiilor și să afecteze excesiva prețiozitate a ținutei, pe care un tînăr elegant o părăsește uneori pentru o delăsare, ce nu-i lipsită nici ea de farmec.