(Făgăduieli de zgârcit. Jurăminte de dragoste)

https://blog.revistaderecenzii.com

Eugénie, în lipsa părintelui său, avu fericirea să poată purta nestînjenit de grijă multiubitului verișor, să-și reverse asupra lui fără teamă tezaurul devotamentului său, una din sublimele superiorități femeiești, singura pe care femeia dorește să-i fie apreciată, singura pentru care îi iartă bărbatului că i-a lăsat-o asupra ei. De trei sau patru ori, Eugénie s-a dus să asculte răsuflarea lui Charles; să vadă dacă doarme, dacă s-a trezit; apoi, cînd se sculă, cafeaua, frișca, ouăle, fructele, farfuriile, zahărul, tot ce alcătuia micul dejun, a fost pentru dînsa obiectul celor mai amănunțite pregătiri. Urcă sprintenă pe vechea scară, ca să asculte zgomotul făcut de nefericitul văr. Se îmbrăca? Mai plîngea? Veni la ușă:

https://blog.revistaderecenzii.com

Luntrea pe mulți ne cuprindea;
O parte, pânzele-ntindeau,
Alții, puternic împingeau
Vâsla-n adânc. Totul tăcea.
Plecat pe cârmă, chibzuit,
Cârmaciul nostru ne ducea.
Iar eu, de nepăsare plin,
Cântam – când valul, din senin,
De-un vânt năprasnic fu smucit.
Cârmaci, vâslași, toți au pierit.
Doar eu, un cântăreț ascuns,
La țărm, de vijelie dus,
Trecute imnuri le mai cant,
Și-aștern pe-o stâncă și mai zvânt,
În soare, umedul vestment.

(Dragoste de provincie)

https://blog.revistaderecenzii.com

În nevinovata și monotona viață a tinerelor fete bate un ceas încîntător, cînd soarele le umple inima cu raze, cînd floarea le șoptește gînduri, cînd bătăile repezi ale inimii împărtășesc minții rodnica lor căldură și topesc gîndurile într-o nelămurită dorință: zi de inocentă melancolie și de suave bucurii! Cînd copiii încep să vadă, surîd; cînd o fată întrezărește sentimentul în natură, surîde, cum surîdea în pruncie. Dacă lumina e prima dragoste a vieții, dragostea nu este oare lumina inimii? Clipa sorocită să pătrundă taina celor pămîntești sosise pentru Eugénie…

https://blog.revistaderecenzii.com

Să n-aibi milă!

Ca la două ceasuri cale-n jos de Ploiești curge apa Cricovului, care, cu mii de pâraie ce se resfiră și se-mpreună, împestrițează matca sa răzlățată și nisipoasă; de-a stânga, câmpia șeață se lungește până în poalele munților; d-a dreapta malul se-nalță râpos și acoperit cu păduri vechi și stufoase. Pe o culme mai semeață a acelei coaste sta, pe la leatul 1508, cetățuia lui Dracea, armașul din Mănești; din zidurile ei înnegrite, vederea cuprindea toată lunca, cu bordeiele și coșarele țărănești răsipite prin tufișe șe bălării; mai departe, turnurile bisericii din Târșor, pe care o zidise, cu vreo câțiva ani mai nainte, Vladislav Vodă, ce chiar într-însa, zice Cronica^[1], au pierit de sabie; și, în fund de tot, plaiurile aburoase ale Câmpinei și ale Breazei.

https://blog.revistaderecenzii.com

Voci ale vechilor poeți, mai clare
Decât sclipirea stelelor pe cer
În nopți de ger,
De mult v-aud venind din depărtare
Până-n ascunsul inimii ungher.

Odată-n munți văzui un om de ceață;
Pășea din pisc în pisc, gigant subtil,
Un nou Schlemihl
Dintr-un tărâm de dincolo de viață,
Ajuns aici într-un ciudat exil.