https://blog.revistaderecenzii.com

Prăpastia aceea înfiorătoare avea pentru Negrișor ceva magnetic. De câte ori vizita pe domnișoara Eleonora, simțea parcă o nevoie stranie să se apropie de fereastră și să-și lase jumătatea superioară a corpului deasupra abisului. Atunci un drăcușor începea să-l gâdile sub tălpi și-l făcea să salte când pe una, când pe alta. Uneori se ținea numai într-un deget de picior, iar mâinile împreunate îi cădeau de-a lungul zidului, de parcă ar fi fost gata să se arunce înot.

https://blog.revistaderecenzii.com

Castelane brune. Lin în liniștea de seară
Bătrânii-alunecă; de galben frunze-atinse.
Glumește mierla-n cimitir cu rude stinse;
Cu blondu-nvățător Angela-i mai ușoară.

Se uită moartea din vitralii: chipuri pure,
Dar trist și negru sângeriul fond e-n sine.
Azi poarta-nchisă-i. cheia capelanu-o ține.
Blând sora-n parc vorbește cu fantome-obscure.

În pivniți vechi dă vinu-n auriu, curatul.
Miros de mere dulci. Extazul nu-i departe.
Copii în seara lungă basme-ascultă-aparte;
E-un auriu și-n nebunii, adevăratul.

Azururi din rezede curg; de lumânare
Lumini în încăperi. Stau simplu în veghere.
Coboară-un solitar destin pe liziere;
Și noaptea, îngerul tăcerii,-n prag apare.

https://blog.revistaderecenzii.com

Dorești ca să-ți trimit o descriere a Iașilor. Iată dar că, pentru mulțumirea ta, mă hotărăsc a-mi scutura lenea și a încăleca pe condei spre a întreprinde o primblare pitorească prin ulițele capitalei Moldovei. Te înștiințez însă că această primblare am de gând să o fac fără a-mi întocmi dinainte un plan de drum, precum se obișnuiește mai în toate voiajurile. Nu, eu nu înțeleg călătoriile ca cei mai mulți, adică: de a se face robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linie dreaptă până la țelul propus, fără a se abate din cale și făr[…]ndrăzni de a ieși din rolul de mașină drumeață. Numesc voiaj acela singur care, liber de orice înrâurire străină, urmează numai capriciilor vremelnice ale închipuirii și care ia ființă fără pregătire, precum și fără scop hotărât.

https://blog.revistaderecenzii.com

Când bătea în poartă Negustorul
plânsul mă strângea de beregată:
„Tată, Tată, vinde-mă pe mine
dar nu vinde mieluseii, Tată,

să nu-i dai să-i spânzure Călăul,
să le taie gîtul cu custura:
sângele în clocot, sângele
să stropească toată bătătura…

Lasă-mi mieluseii, lasă-mi-i,
să mă duc cu ei pe lunci hoinar…
să nu-i dai Călăului să-i vândă
ciopârtiti cu barda, la cântar…”

https://blog.revistaderecenzii.com

Era odată, căci dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit… era odată un zgîrcit cum nu s-a mai dat în lume, slab, cu fața afumată, cu spinarea îndoită și ferfenițos, încît ai fi crezut că-i lipit pămîntului de sărăcie, și doar în beciul casei sale ședeau putinele cu bani de aur și de argint cum ar ședea la alții putinele cu castraveți și cu varză. Însă, ferească sfîntul să fi pus el mîna într-însele, și cînd o punea era numai pentru a spori numărul banilor, iar niciodată pentru a-l împuțina. El, cu femeia și cu trei copii, mîncau abia cît trebuia pentru ca să nu moară de foame, și se îmbrăcau abia cît trebuia ca să nu se zică că umblă în pielea goală; dealtminterea, erau goi la degetele picioarelor, goi la coate, goi la spinare, încît vîntul îi cuprindea din toate părțile.

https://blog.revistaderecenzii.com

Castelane brune. Lin în liniștea de seară
Bătrânii-alunecă; de galben frunze-atinse.
Glumește mierla-n cimitir cu rude stinse;
Cu blondu-nvățător Angela-i mai ușoară.

Se uită moartea din vitralii: chipuri pure,
Dar trist și negru sângeriul fond e-n sine.
Azi poarta-nchisă-i. cheia capelanu-o ține.
Blând sora-n parc vorbește cu fantome-obscure.

În pivniți vechi dă vinu-n auriu, curatul.
Miros de mere dulci. Extazul nu-i departe.
Copii în seara lungă basme-ascultă-aparte;
E-un auriu și-n nebunii, adevăratul.

https://blog.revistaderecenzii.com

La strană stă dascălul Oltukavin și ține cu degetele întinse, grase un condei ros de pană de gâscă. Fruntea lui cea mică e-ncrețită, nasul își schimbă culorile de tot felul, de la cea trandafirie până la cea vânătă-închisă. Înaintea lui pe scoarța roșie-gălbuie a Triodei de Flori se află două hârtiuțe. Pe una e scris „pentru sănătate”, pe cealaltă — „pentru odihnă”, și sub amândouă titlurile câte un rând de nume. Lângă strană stă o bătrânică mititică cu fața îngrijorată și cu o straistă în spinare. Ea stă la gânduri.