„Mihai Tatulici – un jurnalist norocos” deschide noul sezon „Dosar România”
Lumea fabuloasă din spatele camerelor de filmat, dezvăluită într-un interviu impresionant realizat de Răzvan Butaru, face subiectul primelor două episoade „Dosar România”. Ediţia specială se vede pe 9 şi 16 octombrie, de la ora 18.00, la TVR 1.
Deseară poştalionul va trece prin strâmtoare Iar noi îl vom surprinde la locul cunoscut, Întocmai ca pe vremea când mânuiam topoare Şi flinte ghintuite. Întocmai ca-n trecut.
Azi însă nu de lada cu bani ne vom atinge, Nu de mătăsuri fine, podoabe sau găteli, Nu vom umbla prin punga rotundă ca o minge Şi nici prin buzunare cusute-n căptuşeli.
Azi nu ca să ne-nfingem în saci de aur braţul Ne vom lupta cu ceata de călători calici, Şi nici ca să mai râdem puţin, zvârlind cu lanţul. Ne vom ascunde ochii sub măşti, iubiţi amici.
Nu ca să punem mâna pe călătoarea blondă Ce tremură şi-şi vâră colierul între sâni, Nu ca să scoatem fetei inelul de logodnă Vom răsuci cu vervă pistoalele în mâini.
Azi nu vrem punga groasă a doftorului roşu Ce clănţăne alături din dinţi, înfricoşat, Nici corfele cu păsări de curte, nici cocoşul Ce dă din aripi lângă docarul răsturnat.
Un lucru mult mai nobil, prieteni, astă seară Aduce poştalionul, şi mai de preţ decât O călătoare zveltă, subţire şi sprinţară Sau saci cu bani de aur, umpluţi până la gât.
Diseară poştalionul aduce-un domn de seamă. Un călător de seamă şi-un hoţoman de soi, Aduce Timpul-domnul pe care nicio vamă Nu l-a putut vreodată întoarce înapoi.
Boierul cu palate şi herghelii în care Trag cai de rasă anii albaştri după ei, Un negustor de vinuri, când dulci şi când amare. Şi-un hrăpăreţ pe care nu-l pot momi femei.
Bogat din cale-afară şi gras de nu-şi încape, Prin haină i se vede umflată punga grea, În degetele-i scurte inelele fac ape Şi pe reverul bluzei poartă fălos o stea.
Pe pintec îi străbate un lanţ de aur vesta Şi-un ceas rotund în care din când în când, zelos, Priveşte pe sub gene ca nu cumva-n aceasta Să fi rămas o clipă – din veacuri – de prisos.
Când aţipeşte-n jocul căruţei şi în saltul Legănător pe care catârii suri îl fac, El sforăie şi doarme ca orişicare altul, El moţăie cuminte ca orice prostănac.
N-are nimica straniu şi nici la chip nu-i groaznic Atâta doar că n-are pereche de zgârcit, Nu e vegheat de nimeni, păzit de niciun paznic, Călătoreşte singur şi-i veşnic obosit.
Aşa că nu vă temeţi de el, va fi o luptă Din cele mai uşoare, iar de-l vom prinde-n laţ, În pânza veşniciei de astă dată ruptă, Noi dintre toţi tâlharii vom fi cei mai bogaţi.
Căci dacă punem mâna pe el şi pe comoară, Ne-am pricopsit prieteni, cum nu ne-am aşteptat, Şi dacă punem mâna pe el în astă seară, Am dat o lovitură cum încă nu s-a dat…
Copiii cutreierau voioși via părăginită. Un șir, ținându-se cu amândouă mâinile de mijloc, se încolăcea, strigând de frică să nu-i înhațe „mama-gaia”. Fetele începuseră „de-a ulciorul”. — Cum dai ulciorul? — Cum îl vezi,cu ochii verzi,ș-o lingură de păsat,să nu zacă de vărsat.
O vulpe la țăran se înnădis-odată La păsări în poiată. Cu-acea deprindere și iarna pe omăt, Ea noaptea au venit flămândă la ospăt,
Și în găini s-au desfătat. Iar după ce s-au săturat,
Apoi au zis: „Destul, mă duc degrab-acasă, Ca nu cumva să dau pielcica pentru masă”. Dar îngrijirea ei, curând s-au împlinit: Căci urma se vedea, pe unde au venit. Țăranul vânător s-au și luat pe urmă, Și vulpea au ieșit de contăș foarte bună.
Ce dac-ar fi și-n lumea mare Văzută urma la tâlhari, Atunci mă jur, fără mustrare, Că s-ar vădi și în curți mari.
În anul 1593 Mihai, fiul lui Pătrașcu cel Bun, e Ban al Craiovei. Oltenii îl iubesc pentru vrednicia și dreptatea lui. Bătrânii își zic oftând: „Așa domn să aibă țară…”
Credeam ieri că steaua-ți e-un suflet de înger Ce tremură-n ceruri, un cuget de aur Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur Cu-al cântului dar,
Iar tu, interpretă-a cereștilor plângeri, Credeam că ești chipul ce palida stelă Aruncă pe-o frunte de undă rebelă, Pe valul amar.
Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri, Răpit d-a ta voce în rai de misteruri, Ș-aduce aminte că-n cerul deschis Văzut-a un geniu cântând Reveria, Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria Și-n tine revede sublimul său vis.
II
Cum lebăda viața ei toată visează un cântec divin, Nu cântecul undei murinde pe luciul mărei senin,
Cum galbena luncă visează o iarnă întreagă de-un cânt, Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt,
Ci lebăda cântecul morții, al morții cu chipul ei drag, Iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag:
Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrân, Visat-a de glasul tău dulce, de cântu-ți de dorure plin.
Cum lebăda știe că glasul ce iese din luciul adânc Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plâng,
Astfel România, ea știe că glasul tău dulce divin Italia, sora ei numai, putut-a să-l aibe în sân.
Ea dară acum te salută, ea-n visul ei te-a presupus Tu vii ca un cântec de soră la sora ce-n lume s-a dus.
Jurnalismul liber se scrie cu „Litere de foc” – documentar multipremiat la TVR 1
Într-o Indie rurală şi extrem de conservatoare, două femei din cea mai de jos clasă socială îşi depăşesc condiţia, dezvoltând o platformă digitală de ştiri, ce investighează cazuri de corupţie, violenţă şi lacune ale sistemului politic. Premieră – joi, 6 octombrie, ora 22.00, la TVR 1.
O creangă de aur în curte avea, Şi Prinţul, vai, Prinţul nimic nu ştia. Dar omul cu ochii şireţi într-o zi, Trecu prin grădină, pe-ascuns şi-o zări. A doua zi, iată-l la prinţul tăcut. “O creangă de aur îţi cer împrumut”. -O Creangă de aur? De unde să-ţi dau? Aşa ceva n-am eu. Nici zeii nu au. Aşa ceva nu e decât uneori, În vrăjile goale şi-n visul din zori.” Dar omul răspunse: -De-o aflu cumva, Mi-o dai mie? –Bine, să fie a ta? Nici nu sfârşi vorba pe tron, Că omul ţâşni dintr-o dată spre pom, Urcă şerpuind până-n vârful bătrân, Şi vesel se-ntoarse cu creanga în sân. O creangă de aur cu sunet vrăjit! Stă prinţul sub pajură nedumerit, Se uită la omul ce trece prin gard, Sprinceana-i se-ntunecă, braţele-i ard. Dar totu-i zadarnic, totu-i în van, Totu-i de-acum nemernic alean. O creangă de aur în curte avea, Şi el, Prinţ nătâng, nu ştia, nu ştia….